Să fim serioși, toți ne-am confruntat măcar o dată-n viață cu disfuncția sexuală. Nu e nimic tabu, oameni suntem, și uneori se întâmplă să nu se ridice cum trebuie sau să se culce în timpul sexului, când ți-e lumea mai dragă. Probabil și tu ai pățit-o, dacă citești acest articol.
Eu sunt adeptul remediilor naturale pentru potență, nu al medicamentelor. De fapt, prefer remedii naturale și produse naturale pentru cele mai multe probleme de sănătate, înainte să apelez la pastile. Cred că organismul nostru trebuie ajutat să „își facă treaba” cu ce are în dotare, nu să îi dăm produse sintetice care să îl lenevească.
Cuprins
Disfuncție sexuală masculină vs erecție slabă: e vreo diferență?
Știm cu toții că impotența nu e ok și că e mai mult decât o problemă cu erecția izolată, pe care o ai din când în când, de la emoții. Căci una e să nu ți se scoale că ai schimbat partenera și ți-e teamă să nu o dezamăgești sau că pui prea mare presiune pe tine, și alta e să nu ți se scoale dintr-o dată, cu partenera ta de mai mult timp. Adică să suferi de disfuncție erectilă.
Pe scurt, poți recunoaște impotența atunci când ai astfel de probleme cu erecția, mai bine de 3 luni consecutive:
- lipsa completă a erecției la stimuli sexuali care în alte condiții ar provoca-o;
- erecție prea slabă pentru a face sex;
- erecție de scurtă durată – asta poate fi legată și de ejaculare precoce.
Dacă ai întâmpinat astfel de probleme, nu e nevoie să îți faci griji. Cum ziceam și în articolul despre cauzele erecției slabe, poate fi un blocaj emoțional sau o problemă de natură psihică, ce trebuie remediată. Primul pas este să identifici cauza, ca apoi să găsim tratamentul naturist potrivit. Prin urmare, sfatul meu e să mergi mai întâi la un urolog, el este medicul care te poate ajuta în problemele de acest gen.
Am prieteni care au mers la urolog și nu le-au fost recomandate medicamente. În urma unui control medical și a unui set de întrebări pe care ți le adresează medicul, va găsi un diagnostic. Dacă ești puțin sceptic, poți să mergi la doi medici diferiți pe urologie, să vezi dacă primești același rezultat.
Tratament naturist pentru disfuncție sexuală masculină – ce soluții ai la dispoziție?
Conform opiniilor bărbaților care au vizitat medicul care tratează impotența, iată câteva soluții naturale pentru impotență pe care le-au primit.
Scăderea consumului de alcool, țigări sau alte substanțe
Aceasta e una din principalele cauze ale impotenței: toxinele pe care le acumulează organismul din cauza fumatului excesiv, a consumului frecvent de alcool fără moderație sau a altor substanțe, cum ar fi drogurile. Toate acestea nu doar că sunt nocive în cantități mari, ci îți și afectează tensiunea arterială, glicemia, sistemul nervos și cardiovascular.
Și toate acestea dacă sunt menținute în parametri optimi, nu îți afectează potența. Așa că asta e prima soluție: redu (dacă nu poți elimina din dieta ta) aceste substanțe.
Menținerea unei greutăți optime
La bărbați, greutatea ideală se calculează în funcție de înălțime. De exemplu, dacă tu ai: 1,74 m înălțime, greutatea ta optimă este 74 kg. Dacă ai 1,60 m, atunci înseamnă că e bine să ai 60 kg. Totul depinde de înălțime.
Dacă ai cu până la 5 kg peste greutatea optimă, e semn că trebuie să îți schimbi anumite obiceiuri, ca să te menții în formă. Însă, dacă ai cu mai mult de 5-6 kg peste cât ar trebui, atunci ar trebui să iei măsuri.
Menține-ți, pe cât posibil, greutatea în parametri normali, căci și aceasta este o cauză fizică des întâlnită la bărbații care au probleme cu potența. Și nu e vorba numai de greutate aici, ci și de colesterol și tensiune, care de regulă sunt crescute la persoanele cu greutatea peste medie.
Apropo, vezi că treaba asta cu greutatea ține foarte mult și de alimentație! Pe lângă mâncarea sănătoasă, ai grijă să incluzi și țelina în dieta ta. Află mai multe despre beneficiile țelinei la bărbați!
Ai mai multă grijă de inima ta
De regulă, inima este direct responsabilă de bunăstarea întregului organism. Ai observat că atunci când faci sex, îți crește rapiditatea bătăilor inimii? Sau, să luăm alt exemplu, atunci când urci multe scări sau alergi? Ei bine, inima e strâns legată de rezistența ta în timpul sexului sau al altor sporturi. Dacă simți că ți-o ia la trap, înseamnă că nu ai antrenamentul bine făcut. Că nu ai nici rezistență fizică, sau că ai poate anumite probleme cu sistemul cardiovascular de care nu știai.
Așa că ai grijă de inimă, protejeaz-o din toate punctele de vedere: evită mâncărurile cu prăjeală, fast food-ul, pe cât posibil fumatul, alcoolul în exces, un stil de viață nesănătos din toate punctele de vedere.
Consumă mai multe fructe pentru potență
Ce bagi în tine, asta scoți. E o vorbă de duh pe care am auzit-o încă din facultate și mi-a rămas în minte. Mi-am dat seama atunci că trebuie să-mi schimb alimentația. Și într-adevăr, când am început să consum mai multe fructe și legume, în loc de fast food sau carne în exces, m-am simțit mult mai bine.
Din punctul meu de vedere, e bine să mănânci cam orice – însă să nu faci excese, iar ce e nesănătos să mănânci rar sau foarte rar – cum ar fi sucuri carbogazoase, dulciuri sau fast food. Așa că, propun să înlocuiești aceste mâncăruri nesănătoase cu fructele! Nu ignora nici plantele medicinale pentru potență.
Însă, nu cu orice fructe, ci cu: struguri, mango, rodie, smochine, mere. Am făcut o listă mai lungă în articolul despre fructe pentru potență. Din astea poți să-ți iei inclusiv vitamina B3 pentru potență.
Mai mult sport sau mișcare
Poate pentru tine e un lux să mergi la sală sau la înot. Sau poate nu ai timp, asta depinde doar de tine. Însă, sigur nu este un lux să faci mișcare măcar 30 de minute pe zi. Acolo unde poți, mergi pe jos. Sau urcă pe scări. Sau aleargă în parc! Sigur se găsesc variante ca să nu stai jos toată ziua.
Și dacă ai mai multă voință, însă nu ai timp să mergi la sală, iată câteva exerciții pentru potență pe care le poți practica de acasă. Simplu ca bună ziua, nu?
Alt tratament naturist pentru potență?
Toate soluțiile de mai sus funcționează. Însă, e nevoie de timp și voință. Totuși, poate tu cauți o soluție mai rapidă care să te scape de impotență și, mai ales, să îți ridice moralul. Căci o erecție bună și de durată, la momentul ei, poate salva multe emoții negative acumulate în urma unor partide nereușite din trecut.
Dacă vrei să-ți ștergi cu buretele reputația în cazul în care partenera ta este nesatisfăcută și nu ai răbdare să pui în aplicare toate soluțiile de mai sus, încearcă pastile de potență doar cu ingrediente naturale.
Nu e un tratament medicamentos, își fac efectul în 30 de minute de la administrare și e suficient să iei o singură capsulă. Oricum, nu e recomandat să iei mai mult de o pastilă la 24 de ore. Încearcă și ai să vezi că previi tratamentul medicamentos pe care ți l-ar putea prescrie medicul, în caz că soluțiile de mai sus nu funcționează. Alege pastilele pentru potență maximă în locul medicamentelor.
Beneficiile tratamentului naturist pentru disfuncția sexuală masculină
După ce ți-am oferit sfaturile pentru potență de mai sus, aș putea să-ți zic să le urmezi și să iei vitamine pentru potență la bărbați și asta ar fi tot. Însă, sunt băiat de treabă și vreau și să-ți explic care sunt beneficiile unui astfel de tratament. Aplică sfaturile de mai sus și ia cele mai bune pastile pentru potență și descoperă cum se va schimba viața ta!
Eviți medicamentele
Așa cum îți spuneam și mai sus, nu sunt doctor, dar întotdeauna am preferat să adopt soluții naturale pentru problemele mele de sănătate, atunci când este posibil. Deși te sfătuiesc să mergi la medic ca să ai mai multă claritate asupra problemei, de preferat ar să încerci mai întâi remedii naturiste.
În primul rând vei scăpa de vizitele la doctori, de banii dați pe medicamente, dar și de posibilele efecte secundare ale substanțelor pe care ți le administrezi. Da, dacă iei medicamente nu uita să-ți întrebi medicul și despre posibilele efecte adverse!
Vei fi mai sănătos
Dacă recurgi direct la medicamente, de multe ori vei trata simptomele, nu cauza. Dacă-ți schimbi stilul de viață, așa cum ți-am explicat mai sus, virilitatea va fi un efect secundar al faptului că trăiești mai sănătos și ai mai mare grijă de tine.
Ba, mai mult, chiar dacă vei fi nevoit să iei medicamente, eu tot îți sugerez să aplici sfaturile de mai sus! Vei vedea că rezultatele obținute vor veni mai rapid și tu te vei bucura mai mult de ele.
Vei avea mai multă încredere în tine
Să nu faci nimic, clar nu e o soluție! Dacă citești de ceva vreme pe aici, probabil ți-ai dat seama că poveștile astea cu potența și încrederea în tine sunt strâns legate. Mai exact, dacă nu ai o erecție puternică, n-ai încredere în tine, și dacă n-ai încredere în tine, nu vei avea o erecție puternică. Deci care a fost întâi? Potența sau încrederea?
N-are rost să intrăm în dezbateri de genul oului și găinii, dar îți pot spune că, dacă-ți rezolvi problemele cu potența cu ajutorul remediilor naturiste, vei avea instant mai multă încredere în tine. Ceea ce o să se vadă și la nivelul performanțelor sexuale.
Vei performa mai bine și mai mult timp
De fapt, despre asta e vorba, nu? Vrei mai mult și mai bine! Asta e ceea ce-ți garantează aceste remedii naturiste! Îți promit că atât tu, cât și partenera ta veți observa diferența.
Spor îți doresc și potență cât mai mare!
P.S.: Un stil de viață sănătos îți recomand, indiferent dacă încerci sau nu Pops. Ți-o spun ca prieten, nu vreau să ajungi să depinzi de aceste pastile (sau de oricare altele). E nevoie să-ți și ajuți corpul, pentru că pastilele de potență sunt suplimente alimentare însă nu înlocuiesc un stil de viață sănătos și o dietă echilibrată. Ține cont de asta și ai grijă de tine!
Poză featured: freepik – wayhomestudio