erecție rapidă

Află cum poți să obții o erecție rapidă în 3 pași

Salut! Dacă ai ajuns să citești articolul acesta e de bine. Cel mai probabil te informezi despre potență pentru că vrei să ai o erecție rapidă și, eventual, dacă se poate, de lungă durată. Sunt sigur că ai încercat diferite lucruri pentru tratarea disfuncților erectile, la fel cum ai căutat tot felul de păreri scrise despre alți bărbați care vor să-și îmbunătățească viața sexuală.

Nu te-au lămurit materialele pe care le-ai citit? Treaba e simplă, atunci când nu îi dai corpului nutrienții de care are nevoie și nu faci mișcare, el se degradează în timp. În plus, nivelul de oxigen scăzut face ca penisul să fie privat de sânge, ceea ce-l moleșește în timpul actului sexual. Sfaturi pentru potență maximă ți-am oferit deja pe acest blog, așa că acum vreau să vorbim despre cum să ai erecție rapidă, mai exact dintr-o singură atingere.

De ce unii bărbați au erecție slabă

Așa cum ți-am spus, și eu am mai avut erecție slabă. Și încă mai sunt situații când o pățesc. Doar nu pot avea erecție rapidă tot timpul.

Sunt zile când trăiesc o suferință emoțională, când nu mă simt iubit și efectiv îmi pierd sensul, iar aceste zile sunt firești pentru oricare dintre noi. Cred că suntem supuși în permanență unor autoevaluări severe și ne privim prin ochiul critic al societății. E vorba despre acea societate care ne îndeamnă să fim „cea mai bună versiune a noastră”. Pune presiune, cu alte cuvinte.

Pledoaria mea este, de fapt, pentru apărarea majorității bărbaților despre care opinia generală spune că – indiferent de situație – se gândesc numai la sex. Ei bine, nu este chiar așa.

Ceea ce vreau să spun este că cea mai comună cauză a erecției slabe este legată de sănătatea generală a corpului. Aici mă refer atât la sănătatea fizică cât și, după cum ți-ai dat seama, la sănătatea psihică.

În plus, tulburările medicale, precum diabetul, bolile cardiovasculare sau hipertensiunea arterială, pot afecta semnificativ fluxul sanguin care duce către zona genitală și care creează disfuncții erectile. De asemenea, obezitatea și lipsa exercițiilor fizice pot influența negativ sănătatea ta sexuală. Specialiștii sunt de părere că menținerea unei greutăți sănătoase și adoptarea unui stil de viață activ pot contribui serios la îmbunătățirea funcției erectile.

Sună ușor de făcut, nu-i așa? Însă adoptarea unui stil de viață sănătos și menținerea unei greutăți optime este o investiție pe termen lung și foarte lung, fapt pentru care îți recomand să fii asumat.

Erecția slabă la bărbați: este sau nu o problemă gravă

După cum vezi, erecția slabă poate fi cauzată din rațiuni medicale dar și din situații de moment care au la bază factori psihologici. De cele mai multe ori însă, poate fi doar o chestiune de moment. 

Totuși, trebuie spus că această problemă poate avea un impact negativ asupra stimei de sine a unui bărbat. Atunci când nu te simți capabil să obții sau să menții o erecție rapidă și puternică, poți dezvolta anxietate sau frustrare în privința performanței tale sexuale. Aceste sentimente negative pot influența atât relația ta cu tine însuți, cât și relația cu partenera ta.

Cum să obții o erecție rapidă

Când ești tensionat, șansele de a obține o erecție rapidă scad. Învață să te relaxezi. Tehnicile de respirație profundă pot fi de ajutor pentru a reduce nivelul de anxietate. De asemenea, poți să-ți folosești mușchii pelvieni în menținerea erecției prin intermediul exercițiilor Kegel.

În plus, așa cum am mai spus, există și alte lucruri de care trebuie să ții cont dacă vrei să ai erecție rapidă, dintr-o singură atingere.

Rămâi sănătos, fă mișcare

S-a dovedit că exercițiile fizice pentru bărbați pot avea un impact pozitiv asupra sănătății sexuale. De asemenea, pot contribui la menținerea unui nivel sănătos de testosteron și la reducerea stresului, ceea ce poate avea beneficii asupra funcției erectile. Încearcă să faci exerciții cardiovasculare (plimbare, alergare, ciclism), exerciții de forță (fă-ți un abonament la sală), exercițiile de relaxare (cum ți se pare ideea de yoga retreat?).

Consumă alimente pentru erecție rapidă

Și pentru că tot ziceam de o alimentație corectă, hai să povestim despre legumele și fructele care cresc potența, pe care să le incluzi în alimentația ta zilnică:

  • Sfecla roșie: sucul de sfeclă ajută la circulația optimă a sângelui, ceea ce duce la erecții rapide.
  • Sparanghelul: specialiștii în nutriție spun că leguma are efecte benefice asupra sănătății aparatului genital.
  • Ţelina: ajută la producția de testosteron și la reglarea disfuncțiilor hormonale.
  • Bananele: oferă un tonus bun și stimulează producția de hormoni sexuali.
  • Strugurii: întăresc vasele de sânge și reduc nivelul de colesterol.
  • Lămâia: este recomandată în remedierea problemelor urologice are un rol important la controlarea ejaculării.

Încearcă leacuri populare: vezi plantele care merită încercate

Este recomandat să mergi pe mâna leacurilor populare, însă este bine să consulți un medic pentru a exclude cauzele medicale serioase și pentru a primi sfaturi profesionale. Cu toate acestea, unele plante și extracte naturale au fost asociate cu îmbunătățirea sănătății erectile de sute de ani. 

Iată câteva exemple de leacuri populare pentru potență maximă:

  • Ginseng: Este folosit în medicina tradițională chineză pentru a îmbunătăți sănătatea sexuală masculină. Ginsengul poate ajuta la creșterea fluxului sangvin, ceea ce poate contribui la îmbunătățirea funcției erectile.
  • Măceșele: Acestea sunt bogate în antioxidanți și vitamina C, care pot contribui la îmbunătățirea sănătății vaselor de sânge. 
  • Tribulus terrestris: Unele studii sugerează că extractul ar putea ajuta la creșterea nivelurilor de testosteron, ceea ce poate avea un efect pozitiv asupra funcției erectile.
  • Ginkgo biloba: Este folosit cu succes de aproape o mie de ani, de când l-au descoperit călugării tibetani. Planta este asociată cu îmbunătățirea circulației sângelui și a fluxului către organele genitale, ceea ce poate susține sănătatea sexuală.

Imaginează-ți ce fac toate aceste leacuri populare pentru potență maximă dacă le consumi în același timp! 

Remediul pentru erecție rapidă care aduce leacurile populare împreună

E firesc să nu consumi în fiecare zi plantele și extractele menționate mai sus, sau să nu ții cont de celelalte metode despre care ți-am spus. Oameni suntem, nu roboți.

Important e, așa cum bine ai intuit, să ai mereu un echilibru în viața ta.

Dacă însă, vrei rezultate rapide, apelează la suplimente naturale pentru potență care includ o bună parte din extractele de plante pe care ți le-am recomandat. Află aici de ce am creat pastilele pentru potență Pops.

Suplimentul Pops a fost creat special ca să îl poți folosi când ai cea mai mare nevoie de el. De aceea, își face efectul în doar 30 de minute de la administrare și îți oferă o erecție rapidă, fără reacții adverse.

Lasă un răspuns