Ai f**e ceva dar te gândești că poate o pățești iar?
Mie îmi era frică și să mă mai uit după femei. Nu de alta, dar orice gând care îmi amintea de ce am pățit mă arunca direct în depresie.
S-a întâmplat să îmi placă super mult de o tipă. Doar că nu se uita la mine orice aș fi făcut. Și nu mi-o puteam scoate din cap. I-am scris, am vorbit cu prieteni comuni, am încercat orice doar să o am.
Și când credeam că nu o să pot să fac nimic cu ea indiferent de insistențele mele, s-a întâmplat minunea. Am dat peste ea la un chef. De atât am avut nevoie. Am așteptat momentul potrivit, am dansat cu ea, ne-am amețit puțin și am găsit o cameră doar pentru noi.
Ne-am dezbrăcat, ne sărutam pătimaș, eram unii peste alții. Fata făcea și știa de toate, mergea direct la țintă. Doar că, imediat după ce am penetrat-o s-a întâmplat nenorocirea. S-a dus erecția. Efectiv mi-a murit și s-a înmuiat de nu mai simțeam nimic. Se împotmolea de fiecare dată când împingeam de zici că era un ghemotoc și nu o p**ă excitată.
Îți dai seama că am dat vina pe băutură și am fugit de am mâncat pământul. Și acum dacă o văd cred că trec strada, doar doar de nu o fi nevoie să mai dau ochii cu ea. Deși, dacă mă gândesc mai bine, parcă aș vrea să-i arăt eu cine-i bărbatul.
Cert e că de la experiența mea eșuată am ajuns să învăț cam totul despre potența la bărbați. Of, ce nu facem noi pentru o partidă bună de sex.
Cuprins
Ce am învățat când am pierdut erecția
Pierderea erecției este o disfuncție erectilă care poate apărea indiferent de vârstă sau de cât de experimentat ești.
Pur și simplu, din senin, te trezești că-i moartă și tu nu mai ai ce să faci.
Eu m-am stresat și am săpat să aflu cât mai multe despre ce am pățit.
Am învățat că stresul poate fi o cauză. Oboseala, presiunea pe care o punem pe umerii noștri sau chiar prea mult alcool te poate face să crezi că te paște impotența nu alta.
Am mai învățat că masturbarea e direct responsabilă de potența și erecția la bărbați. Că ce-i în capul tău are un efect direct pe ceea ce se întâmplă atunci când ești cu ea.
Și am mai descoperit că sunt un bărbat ca oricare altul. Că pot avea probleme, că nu f*t ca un robot și nici nu-s actor de filme porno.
A fost doar începutul. Pentru că din acest punct am găsit soluții pentru problema mea. Nu-i un mit. Erecția poate fi prelungită. Cu răbdare, prin exerciții și cu mici ajutoare.
Hai să-ți zic cum m-am scos eu din belea.
Cum mi-am prelungit eu erecția
M-am documentat intens. Și am ajuns la concluzia că trebuie să schimb modul în care mă masturbez. Atunci când o iau în mână e important să rezist cam cât aș vrea să rezist în realitate.
Și să nu mă mai excit doar când mă gândesc la anumite fantezii și jocuri erotice. Sau dacă fac asta, să o fac alături de ea. Să o implic în fantezia mea și să ne excităm împreună.
Erecția și menținerea ei pentru mai mult timp ține de cum e obișnuit organismul. Dacă penisul se excită doar când te gândești la anumite lucruri, realitatea o să-l dezamăgească. La fel și cu masturbarea. Dacă îți dai drumul după câteva minute de fiecare dată când dai o labă, la ce să te aștepți când te f**i pe bune?
Gândurile rele mă aruncau de fiecare dată în belele. Cum mă gândeam că dacă mi se întâmplă iar să mi se blegească fix asta se întâmpla. Așa că, m-am concentrat pe alte lucruri. Am învățat să respir corect când fac sex și să-mi țin mușchii pelvieni relaxați. Am început să mă concentrez pe parteneră, să schimb pozițiile când fac sex, să nu mai dau la ea ca apucatul și să mai variem sexul oral cu penetratul și cu preludiul.
Am băgat în mine alimente și plante afordisiace și am băut sucuri, ceaiuri și smoothie-uri bune pentru potență și erecție. Fac și acum mișcare, încerc să mă odihnesc cât pot eu de bine și să mai scap și de stres. Nu de alta, dar chiar îmi plac orgasmele mele puternice și intense. Să ejaculez ca un actor de filme porno.
Ajutorul care mi-a permis să exersez și să scap de stres
Tot ce ți-am scris mai sus s-a întâmplat în timp. Nu prelungești erecția de pe azi pe mâine. Dar, ai ajutoare care te scapă de stres și de frica de eșec.
Dacă ai o partidă la orizont și ți-e frică că iar te lasă erecția, stai liniștit. Ia o pastilă pentru potență Pops și ești asigurat. Știi cum îți duce sângele la cap? În doar 30 de minute, numai bine cât rezolvi tu preludiul și o încingi pe ea, simți și efectele. Penisul tare și sigur. Și siguranța lui îți readuce încrederea în masculinitatea ta.
După, ai tot timpul din lume să lucrezi la prelungirea erecției. Cu exerciții, cu schimbarea stilului de viață și cu ce mai vrei tu.